Cognitie

Există, o ştim, sfere ale existenţei de pe Pământ şi domenii de activitate umană de o complexitate care le face, pe de o parte, absolut excepţionale şi, pe de altă parte, imposibil de surprins în vreun model global: ne lipsesc date, nu putem corobora date extrase din analiza diverselor perspective sub care pot fi observate obiectele despre care vorbesc, dar, mai ales, nu putem conta pe repetarea întocmai a evenimentelor specifice acelor sfere şi domenii.

Mă refer aici la sfera fenomenelor naturale, dar şi la sfera fenomenelor sociale, la cea a fenomenelor ce ţin de gândirea umană şi, în fine, la activitatea langajieră, profund implicată în gândire şi văzută şi ca miez al oricărei instanţe de comunicare din lumea noastră, a fiinţelor umane. Continue reading →

Pentru a transforma perechi de termeni în operatori, în spatiul unei ştiinţe, este uneori nevoie de o abordare excentrică, nesusţinută de
dicţionarele generale ale limbii în interiorul căreia se operează distincţia. Aşa cum dicţionarele menţionează ca echivalenţi termenii “convingere”
şi “persuadare”, însă noua retorică (plecînd de la Tratatul2 lui Perelman & Olbrechts-Tyteca, din 1958) îi propune ca distincţi, tot aşa se poate institui o distincţie cu valoare operaţională între termeni ai limbii române, cum ar fi “veracitate” (ca adevăr al lucrurilor) şi “veridicitate” (ca adevăr dat prin discurs, ca susţinere cu pretenţia de validitate a enunţiatorului).

Convingerea, în noua retorică, este ceea ce se obţine pe cale raţională, în vreme ce persuadarea este ceea ce se obţine pe cale emoţională, înaintea şi în afara raţionării. “Veracitatea” ar fi ceea ce este adevărat (observabil, ca fiind adevărul lucrurilor), iar “veridicitatea” va fi ceea ce este dat ca adevărat, într-o intervenţie discursivă. Continue reading →

Unde stau ascunse capcanele care îi transformă pe consumatorii de media în victime ale
manipulării?

Les stéréotypes du langage (qui sont, par là même, culturels) font que, d’habitude, quand on parle pièges, on a tendance à parler des pièges tendus par les autres, des pièges venus de l’extérieur. Nous proposons un regard différent sur la question : analyser les pièges que chacun tend à soi-même, les pièges gisant au plus profond de nous. C’est une idée venue d’une rencontre que l’un des auteurs a eue avec un jeune spécialiste, source inépuisable d’inspiration. Nos remerciements vont donc à Andrei Paraschiv.

Motto: How can I ever refuse?
I feel like I win when I loose.
(ABBA – Waterloo) Continue reading →