Author Archives: Dan Stoica

După epoca în care s-a manifestat ceea ce se numea „imperialismul lingvisticii” (pentru că lingvistica explica structurarea limbii adică dezvăluia structurarea unui structurant: limbajul), pe la începutul anilor 1970 ai secolului trecut a fost începutul imperialismului semioticii, cînd formule precum „totul e semn şi semnul e în toate” păreau să domine gîndirea cercetătorilor.

Sîntem acum într-o epocă în care studiile din perimetrul ştiinţelor comunicării par să impună ceea ce aş îndrăzni să numesc un „imperialism al antropologiei”, de vreme ce rezultate ale cercetărilor din lingvistică, semiotică, psihologie şi psihologie socială, dimpreună cu dezvoltări din aria logicii discursive, a retoricii, a teoriei argumentării sau a analizei discursului par să conveargă către întărirea unor idei-cheie din antropolgie, după cum multe dintre dezvoltările din ştiinţele enumerate mai sus îşi caută validarea în adevăruri stabilite deja în antropolgie.

Pornind de la această idee şi căutînd sprijin în studiile culturale, am trecut la verificarea ipotezei că se poate înţelege comunicarea prin apel la antropolgie şi se pot construi discursuri eficiente pornind de la ştiinţa generală despre om şi societăţile umane.
Continue reading →

Argumentarea a rămas a fi o temă actuală de-a lungul anilor, reprezintînd o activitate intrinsecă activităţii lingvistice, omniprezentă în toate sferele vieţii noastre. De la argumentarea în mediul public: discursuri politice, dezbateri, mesaje publicitare; mediul profesional: scrisori de intenţie, teze doctorale, susţinerea unor interviuri; la cea în familie: întreprinderea unor acţiuni, luarea unor decizii, exprimarea unor păreri, mereu avem de-a face cu argumentarea.

Avînd în vedere omniprezenţa sa socială, argumentul a reprezentat conceptul la baza nenumărator studii teoretice. Prin urmare, în cadrul acestei lucrări, vom trece în revistă teoriile vechii retorici dezvoltate de Aristotel şi Quintilian pînă la întemeirea Noii Retorici, dezvoltată de Chaïm Perelman şi Lucie Olbrechts-Tyteca. De asemenea, se va prezenta modelul argumentării lui Stephen Edelston Toulmin, filosof britanic, prezentat în cartea „The Uses of Argument”. Continue reading →

Încă din Antichitate, filosofii greci şi cei latini au manifestat un interes aparte faţă de umor. Fascinant prin efectele pe care le manifestă în prezenţa alterităţii, niciun studiu însă nu a reuşit pînă în prezent să explice de ce rîdem la unele glume, de ce nu rîdem la altele sau de ce cadrul social are puterea de a transforma rîsul într-un fenomen molipsitor.

Mizînd pe puterea amuzamentului de a suscita interesul consumatorilor, publicitatea, văzută ca un mod de comunicare, a început să se agaţe de tehnici umoristice pentru a ajunge direct în inima publicurilor-ţintă. În spaţiul cultural român, specialiştii au început să recurgă la astfel de practici de puţină vreme. Aceştia se temeau că prin glumă şi rîs nu vor putea atrage atenţia consumatorilor şi, implicit, nu-şi vor putea îndeplini obiectivele economice.

Astăzi însă, televiziunile româneşti sînt aglomerate de spoturi publicitare care conving şi distrează publicurile prin asemenea metode.
Acesta reprezintă şi motivul realizării studiului prezent, intitulat „Umorul ca element de seducţie în discursul publicitar”.

Teza este constituită în jurul a două concepte-cheie: activitate publicitară şi umor. Aceasta urmăreşte să clarifice legăturile dintre aceste noţiuni şi modul în care acestea funcţionează în spaţiul cultural român. Continue reading →